Ediția a șasea a Conferinței Internaționale MACRO 2018 Moldova în 2018: investiții pentru oameni și binele public

17

Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova va participa la cea de-a 6-a ediție a conferinței internaționale MACRO, cu tema „Moldova în 2018: investiții pentru oameni și binele public”.

 În cadrul conferinței se vor pune în discuție perspectivele și constrângerile de creștere a investițiilor private și publice și modul în care acestea pot deveni motorul-cheie al creșterii economice pe termen mediu. Conferința va fi structurată pe două panele interconectate. 

Primul panel va discuta despre starea economiei naționale, inclusiv tendințele și perspectivele recente, dar și măsura în care investițiile, atât private, cât și publice, ar putea conduce la transformări sistemice economice și sociale ale țării. La fel, se vor discuta riscurile legate de corupție și alocările clientelare în apropierea alegerilor.

Cel de-al doilea panel se va concentra pe investițiile private: blocajele-cheie și oportunitățile de dezlănțuire a potențialului investițional al Moldovei și creșterea efectelor investiţiilor asupra întregii societăți. Totodată, la conferință vor fi prezentate principalele constatări ale Raportului de Stare a Țării 2018, care vor oferi un cadru și un suport analitic suplimentar pentru discuții.

Conferința MACRO va avea loc pe 19 octombrie 2018, în intervalul orelor 9:00 și 14:30, la Hotelul „Radisson Blu”, sala „Răut”, Chișinău.