Proiectul Legii FAOAM pentru a. 2019 prezentat în cadrul ședinței Consiliului de Administrație CNAM

21

Astăzi, 18 octombrie, la sediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină a avut loc ședința Consiliului de Administrație la care au participat membrii desemnați din partea Confederației Naționale a Patronatului – Vladislav Caminschi, director executiv, Olga Șchiopu, președinte al Uniunii Instituțiilor Medico-Sanitare Private, Pavel Caba, președinte al Federației Patronale Condrumat. La ședință a participat și Doamna Silvia Radu, Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Pe lîngă alte subiecte incluse pe agendă, cel mai important proiect pus în discuție a fost Legea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală pentru anul 2019. Comparativ cu anul 2018, proiectul prevede o creștere a bugetului cu circa 10%. Defalcările în sumă procentuală nu au suferit modificări și se vor păstra la nivelul cotei de 9% (4.5 % angajator +4.5% angajat).

În pofida acestui fapt, membrii CNPM au sesizat că proiectul este elaborat într-o manieră neargumentată, or creșterile propuse la fonduri și subprograme nu au analizele necesare bazate pe necesitățile pacienților. De asemenea au fost păstrate reducerile pentru persoanele care se asigură în formă fixă, fapt considerat ca o inegalitate în raport cu cei care achită prima în formă procentuală.