Societatea civilă a examinat implementarea Acordului de Asociere RM-UE

28

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a întrunit reprezentanții societății la sesiunea de inaugurare a celei de-a II-a reuniuni a Platformei societăţii civile Republica Moldova-Uniunea Europeană. 

În cadrul celei de-a II-a sesiuni, Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM), alături de alți reprezentanţi ai societăţii civile, şi-a propus să examineze implementarea acordului de asociere în perioada 2014-2016, inclusiv a componentei privind Zona de liber schimb complex şi cuprinzător, precum şi să elaboreze o declaraţie comună a societăţii civile, drept răspuns la concluziile Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană din 31 martie curent. 

Daniela Morari, viceministru al afacerilor externe şi integrării europene a punctat despre priorităţile agendei de integrare europeană a Republicii Moldova, a evidenţiat rolul şi contribuţia societăţii civile în eforturile de implementare a acordului de asociere şi a îndemnat reprezentanţii societăţii civile la o implicare mai accentuată în procesul de implementare a prevederilor acestuia şi actualizarea noului Plan naţional de implementare a Acordului pentru perioada 2017-2019, precum şi angajarea în cadrul unor parteneriate menite să contribuie la promovarea dimensiunii de comunicare strategică a procesului de integrare europeană. La fel, a fost subliniată importanţa consolidării capacităţilor societăţii civile în oferirea expertizei la implementarea angajamentelor ce derivă din acordul de asociere, în special, în domenii complexe şi cu un grad înalt de tehnicitate.

„Din perspectiva angajatorilor lucrurile stau relativ bine. Guvernul s-a declarat pro-business și prin acțiunile sale s-a dedicat dezvoltării mediului de afaceri. Apreciem activitatea Consiliului economic pe lângă Prim-ministru, care constituie o platformă prin intermediul căreia am ajuns la factorul de decizie și pe această cale rezolvăm impedimentele în calea mediului de afaceri”, a declarat Vladislav Caminschi, director executiv al CNPM.

Platforma societăţii civile Republica Moldova-Uniunea Europeană este o entitate constituită conform prevederilor Acordului de Asociere, în calitate de forum pentru întâlniri şi schimb de opinii dintre exponenţii societăţii civile din ţara noastră şi cei comunitari.