La 4 iunie 2009 a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului de conducere al Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova. Principala chestiune de pe ordinea de zi a fost „Cu privire la măsurile anti-criză cu caracter prioritar (nivel macroeconomic). După cum a menţionat în deschiderea şedinţei Preşedintele CNPM Leonid Cerescu, acestor probleme li s-a atras o atenţie deosebită încă de la sfârşitul anului precedent. Pe parcursul anului curent organizaţiilor patronale şi întreprinderilor membre ale CNPM le-au fost solicitate propuneri concrete privind elaborarea şi adoptarea unui plan de măsuri anti-criză a patronatelor.
La şedinţă a fost invitat Veceaslav Ioniţă, expert la IDIS „Viitorul”, care a prezentat o scurtă informaţie referitor la situaţia din economia republici şi măsurile necesare de depăşire a crizei. El a menţionat, că în multe privinţe poziţiile organizaţiei sale şi ale Confederaţiei patronatelor coincid.
Cei prezenţi au înaintat o serie de propuneri, necesare, în viziunea lor, pentru redresarea situaţiei economice din ţară, cum ar fi: simplificarea evidenţei contabile şi anularea diferitor forme de penalităţi, reducerea cheltuielilor statului, acordarea de credite fiscale, protejarea pieţei interne, modificarea legislaţiei privind repatrierea mijloacelor circulante, acordarea de priorităţi agenţilor economici autohtoni în cadrul desfăşurărilor diferitor tendere, optimizarea componenţei diferitor comisii, a unor structuri statale, în care obligatoriu ar fi reprezentarea patronatelor, conlucrarea cu organismele internaţionale şi în primul rând cu cele financiare, crearea unui Fond naţional de risc şi multe altele.
S-a convenit ca toate aceste propuneri să fie sistematizate pentru elaborarea şi adoptarea unei strategii anti-criză a Confederaţiei Naţionale a Patronatului, care să fie făcută public în cadrul unei conferinţe de presă şi remisă organelor statale.
La a doua chestiune de pe ordinea de zi a fost prezentată scrisoarea expediată CNPM de către Consiliul de conducere nou ales al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Moldova (ANPM). Prin prezenta a fost solicitată retragerea din funcţia de membru al Consiliului de Conducere al CNPM a dlui Nicolae Bodur în legătură cu alegerile curente şi reorganizarea acestei asociaţii şi înlocuirea lui cu doamna Ludmila Negruţa, nou aleasa în funcţia de Preşedinte a Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Moldova.
În continuare Vă propunem hotărârile, adoptate la şedinţa curentă a Consiliului de conducere al CNPM:
Cu privire la examinarea măsurilor anti-criză
Urmare a examinării măsurilor anti-criză Consiliul de conducere
HOTĂRĂŞTE:
1. Se acceptă, în principiu, propunerile în calitate de măsuri anti-criză.
2. Propunerile vizate vor fi redactate în contextul discuţiilor asupra lor şi remise Guvernului.
3. Se conisderă oportun includerea lor pe ordinea de zi a şedinţei următoare a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective.
Şi cu privire la examinarea demersului
Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Moldova
În rezultatul examinării propunerilor Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Moldova (ANPM) expuse în scrisoarea nr. 34 din 20 mai 2009 (se anexează) Consiliul de Conducere
HOTĂRĂŞTE:
1. Se exclude din componenţa Consiliului de conducere dl Nicolae Bodur ca reprezentant al ANPM.
2. Se include în componenţa Consiliului de conducere d-na Ludmila Negruţa, preşedinte ANPM, în calitate de reprezentant al acestei organizaţii.
3. Dl Nicolae Bodur va fi substituit de d-na Ludmila Negruţa în toate structurile şi comisiile, în cadrul cărora sunt desemnaţi reprezentanţii CNPM.
4. Se recomandă d-nei Ludmila Negruţa să desemneze alt reprezentant al întreprinderii „Viorica Cosmetic” S.A. în componenţa Consiliului de conducere al CNPM.
Preşedintele Consiliului
de conducere CNPM ing. Leonid CERESCU