În perioada 23-27 mai curent dl Henry Zimmermann (reprezentant al Bildungswerk der Wirtschaft Mecklenburg-Vorpommern) s-a aflat într-o vizită de lucru la Chișinău ca urmare a activităților în cadrul proiectului.
Un accent deosebit a fost pus pe strategia de dezvoltare a serviciilor CNPM. În acest context echipa CNPM și dl Zimmermann au discutat despre serviciile existente, încercând să identifice avantajele și dezavantajele, perspectivele de îmbunătățire și promovare a acestora, dar și oportunitățile de implementare a unor servicii noi, ținând cont de evalurea necesităților membrilor.
Totodată membrii grupului de lucru al CNPM și dl Zimmermann au făcut o evaluare a proiectului strategiei și au ajustat obiectivele strategice și principalele acțiuni și măsuri în vederea implementării strategiei.
De asemenea, Dl Zimmermann a avut un șir de întrevederi pe durata vizitei de lucru la Chișinău. Astfel, acesta s-a întâlnit cu coordonatorul național ILO în Moldova, dna Ala Lipciu, reprezentantul CIZ și Camera de Comerț și Industrie din Moldova.