METRIX, Editia a IV-Transformare Economică și Reformă Moldovenească

0
Competitivitatea economiei Republicii Moldova începe cu politici publice eficiente și un dialog constant cu mediul de afaceri.
 
La 4 noiembrie 2026, Camera de Comert Americana din Moldova, organizație membră a Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova (CNPM), a prezentat cea de-a patra ediție a AmCham METRIX – Moldovan Economic Transformation and Reform IndeX, un instrument de evaluare a percepției companiilor asupra politicilor publice, mediului investițional și perspectivelor economice. CNPM a fost reprezentata la acest eveniment de Vladislav Caminschi, director executiv.
 
Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri, autorităților publice, corpului diplomatic și comunității economice, oferind o platformă de discuții despre reformele necesare pentru consolidarea competitivității Republicii Moldova.
 
Principalele constatări ale METRIX 4.0:
  • 33% dintre companiile din eșantionul național anticipează o deteriorare a situației economice în următoarele 12 luni, în timp ce 25% se așteaptă la o îmbunătățire.
  • Costurile finanțării, energiei și spațiilor comerciale continuă să reprezinte obstacole importante pentru dezvoltarea afacerilor.
  • 59% dintre companiile din eșantionul național apreciază pozitiv impactul adoptării normelor europene, subliniind însă necesitatea unor perioade realiste de tranziție, a predictibilității și a accesului la finanțare.
Din perspectiva CNPM, rezultatele METRIX reconfirmă importanța unui dialog social și economic bazat pe date, consultări reale și evaluarea impactului reglementărilor asupra întreprinderilor.
 
Integrarea europeană reprezintă o oportunitate strategică pentru Republica Moldova, însă succesul acestui proces depinde și de capacitatea companiilor de a se adapta, de a investi în tehnologii, de a crește productivitatea și de a concura pe piețele regionale și europene.
 
CNPM susține promovarea unor politici publice care încurajează investițiile, reduc barierele administrative și asigură un echilibru între obiectivele de reformă și capacitatea reală de conformare a mediului de afaceri.
 
Felicităm organizația noastră membră, AmCham Moldova, pentru această inițiativă și pentru recunoașterea METRIX prin premiul AmChams in Europe Creative Award 2026!
Inițiativele analitice dezvoltate de organizațiile membre CNPM aduc valoare întregii comunități patronale, contribuind la formularea unor poziții fundamentate și la consolidarea dialogului dintre mediul de afaceri și autorități.