Mesaj de condoleanţe familiei regretatului Constantin Tănase

35

 

 

Direcţia executivă a Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova a primit cu tristeţe vestea despre trecerea în nefiinţă la 30 octombrie 2014, în urma unei boli incurabile, a celui care a fost şi va rămîne Constantin Tănase, jurnalist, director fondator al ziarului „Timpul de dimineaţă”, publicist, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova.

 Sperăm ca valorile pentru care a militat Constantin Tănase să aibă continuitate, iar Domnia lui să rămînă în conştiinţa  noastră ca un apărător curajos al democraţiei.

         Exprimăm sincere condoleanţe şi regrete familiei, rudelor, prietenilor şi tuturor apropiaţilor.

         Dumnezeu să-l odihnească în pace.

 

 

 

    Preşedinte CNPM                                                    ing. Leonid CERESCU