Consultări publice privind simplificarea legislației fiscale și vamale

1
În contextul consultărilor publice, organizate la 15 septembrie pe platforma Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova a participat la ședința dedicată discuțiilor asupra proiectului de Lege nr. 326/2026 pentru modificarea unor acte normative (privind simplificarea legislației fiscale și vamale)
 
În cadrul discuțiilor, CNPM a abordat în mod special subiectul regimului de impozitare aplicabil organizațiilor patronale și sindicale, inclusiv necesitatea clarificării și ajustării prevederilor relevante, astfel încât cadrul fiscal să țină cont de statutul și specificul activității partenerilor sociali.
 
Poziția CNPM a fost prezentată de Alexandru Ghețu, jurist CNPM, alături de reprezentanți ai organizațiilor membre ale comunității patronale.
 
Pentru CNPM, participarea la asemenea consultări reprezintă o componentă importantă a dialogului cu autoritățile și a procesului de promovare a propunerilor formulate de mediul patronal.
 
Confederația va continua să susțină un cadru fiscal și vamal clar, coerent și predictibil, precum și consultarea efectivă a partenerilor sociali în procesul de elaborare și modificare a legislației cu impact asupra activității acestora.
 
Amintim că un demers comun al Confederațiilor Naționale a Patronatului și Sindicatelor din Republica Moldova a fost adresat Comisiei parlamentare prin care se solicită menținerea regimului fiscal aplicabil organizațiilor sindicale și patronale și renunțarea la propunerea de abrogare a scutirii de la impozitul pe venit prevăzută de art. 53 (3) din Codul fiscal.
 
Demersul poate fi vizualizat mai jos:
LoaderLoading...
EAD LogoTaking too long?
Reload Reload document
|Open Open in new tab

Extrage [221.45 KB]