Partenerii sociali s-au întrunit în ședință ordinară

25

La 15 octombrie, partenerii sociali s-au întrunit în ședința ordinară a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective. În cadrul ședinței au fost propuse spre dezbateri mai multe subiecte: examinarea a două convenții colective de nivel național privind Sporurile de compensare pentru munca în condiții nefavorabile și Aprobarea modului și condițiilor de acordare a claselor de calificare pentru conducătorii auto, precum și prezentarea informației privind implementarea Hotărârii Guvernului nr.802/2015 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calcul, repartizare, utilizare și evidență a transferurilor cu destinație specială pentru susținerea cadrelor didactice tinere, precum și pentru modificarea, completarea și abrogarea unor hotărâri ale Guvernului, în partea care ține de acordarea indemnizației unice tinerilor specialiști, angajați prin repartizare.

Totodată, de către Ministerul Finanțelor a fost prezentat proiectul obiectivelor politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2021 cu unele propuneri și recomandări înaintate de către partenerii sociali pentru a fi considerate la etapa de definitivare.

Direcția executivă a Confederației Naționale a Patronatului a ținut să aducă în vizorul autorităților două subiecte ce au impact în activitatea mediului de afaceri. Acestea se referă la învățământul dual și înrolarea tinerilor în rândurile armatei naționale, și deductibilitatea cheltuielilor privind testarea la Covid-19 a salariaților. În cazul ambelor subiecte abordate, ca fiind stringente și necesitînd implicarea mai multor părți, am fost susținuți de către partea guvernamentală și partea sindicatelor pentru a fi soluționate.

Ne exprimăm speranța ca recomandările din Hotărîrile Comisiei să fie puse în aplicare, iar promblemele invocate să-și găsească soluția.