Întîlnire cu Prim-ministrul Republicii Moldova, Dl Chiril Gaburici

15

 

Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova (CNPM) s-au întâlnit astăzi, 6 aprilie 2015, cu Dl Chiril Gaburici, Prim-ministrul al Republicii Moldova.

 

În cadrul întrunirii, interlocutorii au abordat aspecte ce ţin de eficientizarea dialogului social şi cooperarea între patronate şi instituţiile statului.

 

Preşedintele Confederaţiei, Leonid Cerescu, a menţionat că înainte ca proiectele Bugetului de Stat, a Politicii bugetar-fiscale, a Bugetului Asigurărilor Sociale şi de Asigurări în Medicină să fie votate de Guvern, trebuiau discutate cu partenerii sociali – patronatele şi sindicatele în cadrul Comisiei Naţionale pentru Consultări si Negocieri Colective.

 

În context, părţile au optat pentru consolidarea relaţiilor dintre Guvern şi CNPM şi asigurarea unui mecanism funcţional, care ar implica patronatele la toate fazele de elaborare şi examinare a proiectelor de acte normative şi legislative cu caracter economic şi social.

 

Dl Dinu Armaşu, directorul executiv al CNPM, a recomandat neadmiterea examinării şi aprobării în Guvern a proiectelor de acte normative şi legislative fără elaborarea prealabilă a Analizei Impactului de Reglementare avizat de Grupul de lucru al Comisiei de Stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător.

 

Mai mult, s-a convenit demararea discuţiilor pentru elaborarea Cadrul Bugetar pe Termen Mediu (CBTM) 2016-2018 şi a desemnării Coordonatorului Comisiei Naţionale pentru Consultări si Negocieri Colective.

 

De asemeni părţile au convenit ca în perioada apropiată să aibă loc o întâlnire a Primului ministru cu Consiliul de Conducere al CNPM, în vederea examinării mersului îndeplinirii Memorandumului de cooperare semnat între CNPM şi Guvernul Republicii Moldova.