Dialog Direct | CNPM – Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru

0
La 05 octombrie, CNPM a organizat o nouă sesiune „Dialog Direct”, dedicată discuțiilor aplicate dintre membrii comunității patronale și experții Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
 
Întâlnirea a oferit reprezentanților mediului de afaceri posibilitatea de a prezenta direct problemele și dificultățile întâmpinate în activitatea companiilor și sectoarelor pe care le reprezintă, precum și de a discuta posibile soluții și intervenții pentru îmbunătățirea mediului de afaceri.
 
Un subiect important al discuțiilor l-au constituit pachetele de dereglementare a activității de întreprinzător, prezentate de experții Secretariatului Consiliului Economic. Au fost analizate măsurile propuse, impactul acestora asupra companiilor și aspectele care necesită în continuare atenție și consultare cu mediul de afaceri.
 
Pentru CNPM, formatul „Dialog Direct” înseamnă mai mult decât o ședință: este un mecanism prin care problemele concrete ale companiilor sunt aduse direct în discuția cu instituțiile și experții responsabili de elaborarea soluțiilor.
 
Mulțumim experților Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru pentru deschiderea spre dialog și prezentarea măsurilor de dereglementare, precum și membrilor CNPM care au participat activ și au contribuit cu probleme, exemple și propuneri concrete.
 
Continuăm să consolidăm un dialog patronal aplicat, orientat spre soluții și rezultate pentru mediul de afaceri.