Proiectul politicii fiscale și vamale discutate cu membrii CNPM

1

Astăzi, 07 iulie, Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova a convocat experți din parte  organizațiilor membre într-o ședință de lucru dedicată consolidării poziției comune a mediului de afaceri privind proiectul Politicii Bugetar-Fiscale și Vamale pentru anul 2027.

În cadrul reuniunii au fost analizate propunerile și observațiile înaintate de membrii CNPM, au fost identificate prevederile cu cel mai mare impact asupra activității întreprinderilor și au fost stabilite prioritățile care vor fundamenta poziția comună a Confederației în dialogul cu autoritățile publice.

Reuniunea a reconfirmat importanța unui dialog intern activ între organizațiile patronale și a valorificării expertizei sectoriale în procesul de elaborare a politicilor publice. O poziție patronală unitară, argumentată și susținută de întreaga comunitate de afaceri oferă o reprezentare mai puternică și mai credibilă în raport cu factorii de decizie.

În contextul în care proiectul urmează să parcurgă etapele de examinare și aprobare, CNPM își reafirmă angajamentul de a promova, în cadrul consultărilor instituționale, soluții care să contribuie la un cadru fiscal și vamal predictibil, echitabil și competitiv, capabil să stimuleze investițiile, dezvoltarea antreprenoriatului și creșterea economică.

Poziția consolidată a membrilor CNPM va fi prezentată repetat autorităților în cadrul etapelor următoare ale procesului de consultare și examinare a proiectului, în vederea promovării intereselor legitime ale mediului de afaceri.