Prima reuniune a Comitetului de monitorizare a Planului de Creștere

0

La 24 septembrie, la Chișinău, s-a desfășurat prima reuniune a Comitetului de monitorizare privind implementarea Mecanismului de Reformă și Creștere, organizată sub egida Cancelariei de Stat. Reuniunea a fost coprezidată de Alexei Buzu, secretar general al Guvernului și coordonator național al Mecanismului, și de Adrienn Kiraly, directoare în cadrul Direcției Generale pentru Extindere și Vecinătatea Estică a Comisiei Europene.



Confederația Națională a Patronatului din Moldova (CNPM) a fost reprezentată la eveniment de directorul executiv, Vladislav Caminschi, reconfirmând implicarea activă a mediului de afaceri în procesul de monitorizare a celui mai amplu pachet de sprijin economic oferit vreodată Republicii Moldova de către Uniunea Europeană.



Potrivit datelor prezentate, Republica Moldova a implementat până acum 28 de angajamente de reformă și a deblocat peste 500 de milioane de euro în cadrul Mecanismului, cu o rată de realizare de peste 90% — cea mai înaltă dintre țările candidate. În zilele următoare, Comisia Europeană va emite evaluarea formală a reformelor cu termen până în iunie 2026, urmând ca la începutul lunii octombrie 2026 să fie debursate fondurile aferente etapelor îndeplinite.



Pentru CNPM, participarea la acest Comitet este o oportunitate de a susține, din perspectiva angajatorilor, ca reformele și investițiile din cadrul Planului de Creștere să se materializeze în condiții concrete și predictibile pentru mediul de afaceri — de la infrastructură și acces la finanțare, până la simplificarea reglementărilor și consolidarea capitalului uman. Rămânem angajați în acest dialog, pentru ca beneficiile Planului de Creștere să ajungă, în mod real, la companiile și lucrătorii din Republica Moldova.