Întrevedere cu Banca Națională a Moldovei

39

La 2 octombrie curent a avut loc întâlnirea reprezentanților CNPM conducerea Băncii Naționale a Moldovei. Politica monetară este importantă pentru promovarea dezvoltării economice în Republica Moldova și reprezintă, de rând cu politica economică și cea bugetară, instrumentele de influență activă asupra ritmului de dezvoltare a economiei naționale.

Temei pentru organizarea ședinței au servit datele statistice care caracterizează evoluțiile de moment din economia țării. Astfel, în anul curent urmare intervențiilor pe piața valutară a BNM, au fost puse în circulația aproximativ 4,7 mld. lei fără acoperire în bunuri sau servicii. Această sumă reprezintă aproximativ 46% din volumul creditelor noi oferite economiei de băncile comerciale. Această realitate intervine după ce în anii 2014-2015 BNM a pus în circulație altele 13,4 mld. Lei, similar, fără acoperire în bunuri sau servicii, în încercare de a combate efectele negative ale crizei bancare. Concomitent pe durata anului curent asistăm la o rapidă creștere în valoare a monedei naționale față de valutele de referință (valutele partenerilor comerciali). Leul moldovenesc s-a scumpit față de dolarul SUA cu +12%, rubla rusească (+9%), hrivna ucraineană (+9%), leul românesc (+2%) și EUR (+1%). Suplimentar volumul creditelor neperformante în portofoliul băncilor este în creștere. La sfârșitul lunii august soldul datoriei la credite s-a diminuat cu 2% față de valoarea de la începutul anului, fapt ce indică asupra încetiniri ritmului de creditare a economiei, dar a crescut semnificativ soldul datoriei la credite neperformante (+6%). Aspecte menționate indică, din perspectiva CNPM, asupra unei politici monetare prea restrictive promovate de BNM și care implicit influențează negativ inclusiv și performanța mediului de afaceri. 

Practica internațională, deși subtil, ne arată că creditul „ieftin” și cursul de schimb valutar subevaluat a monedei naționale sunt factori care pot contribui esențial la dezvoltarea agenților economici autohtoni”, consideră Viorel Gîrbu, expert economic în cadrul CNPM. 

„Ne-am dori să stabilim relații de colaborare cu BNM pentru a transmite care sunt problemele mediului de afaceri. Totodată, vrem să fim informați despre prognozele băncii centrale și să avem o mai mare vizibilitate privitor la politicile monetare anticipate pentru a putea interveni cu corecții în întreprinderile și domeniile pe care le gestionăm”, a spus vicepreședintele CNPM, Ion Prisăcaru.

„Suntem gata să ne așezăm oricând la masă și să discutăm, să ne implicăm, să creăm grupuri de lucru, pentru a înțelege problemele și a căuta soluții, cu condiția că acestea respectă exigențele politicii de supraveghere prudențială a băncilor”, au conchis membrii Comitetului executiv al BNM.

În cadrul ședinței părțile au convenit organizarea cu regularitate a întâlnirilor dintre BNM și CNPM în vederea facilitării dialogului reciproc avantajos, iar următoarea întrunire va avea loc în luna noiembrie, după care discuțiile dintre BNM și CNPM vor fi organizate trimestrial.