Cooperarea bilaterală discutată în cadrul unei întrevederi cu Directorul general CNAM

33

La 05 februarie curent, Direcția executivă a Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova a avut o întrevedere cu Doamna Angela Belobrov, Director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Întrevederea a fost stabilită urmare a notei de poziție a CNPM la subiectul  Activității Consiliului de Administrație al CNAM, prezentate Prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Chicu, și Ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

Subiectele aduse în vizorul conducerii CNAM se referă la:

1.      Activitatea Consiliului de Administrație al CNAM – necesitatea asigurării unei activități eficiente a acestui organ suprem de autoadministrare. Este necesară aplicarea mecanismelor concrete de control prin care CA să poată susține interesele asiguraților și să asigure garantarea corectitudinii şi echităţii sociale în realizarea AOAM, interes care trebuie urmărit de toți membrii CA și, în special, conducerea acestuia. Importanța acestui organ suprem de autogestiune nu poate fi subestimată prin executarea neconformă sau reducerea competențelor la aprobarea formală a unor subiecte atât de relevante pentru întreaga societate. 

2.      Durata mandatului membrilor Consiliului de Administrație al CNAM, prin eliminarea limitării de două mandate, deoarece partenerii sociali întâmpină dificultăți în delegarea reprezentanților săi în cadrul Consiliului, în vederea asigurării continuității

3.      Contractarea prestatorilor de servicii medicale;

4.      Facturarea serviciilor contractate de CNAM