Cooperare moldo-germană în domeniul gestionării sectorului apei

22

La 21 noiembrie curent, la Chișinău a avut loc Simpozionul moldo-german de cooperare cu genericul „Soluții pentru creșterea eficienței în sectorul apei din Moldova”, la care au participat circa 50 reprezentanți ai instituțiilor municipale și ai industriei de gestionare a apei, precum și ai întreprinderilor industriale cu volum mare de apă reziduală, organizat prin colaborarea Confederației Naționale a Patronatului, GIZ Moldova și Asociației Apă-Canal din Moldova (AMAC)

Scopul evenimentului a fost de a familiariza întreprinderile din Republica Moldova cu noile tehnologii și echipamente pentru gestionarea sectorului de apă și canalizare. Pe durata evenimentului au fost realizate prezentări ale reprezentanților Asociației Apă-Canal din Moldova (AMAC) și Asociației Germane pentru Apă, Canalizare și Deșeuri (DWA) privind situația din domeniu în cele două țări. Publicului au fost prezentate de către GIZ Moldova și KFW (Banca Germană de Investiții) proiectele din acest domeniu, finanțate cu sprijinul Germaniei, care reprezintă un bun suport pentru crearea parteneriatelor moldo-germane.

Participanții la eveniment au ținut să menționeze despre existența acestui suport legal prin prisma achizițiilor publice pentru participarea întreprinderilor din Germania în aprovizionarea cu echipamente și realizarea proiectelor în Republica Moldova, o premisă bună pentru investiții directe în producere pe teritoriul țării noastre.