Controlul de stat: ajustarea cadrului legal

40

La 11 iunie curent, în calitate de membru am participat la ședința Consiliului național de soluționare a disputelor în domeniul controlului de stat, în cadrul căreiau au fost consultate propunerile de modificare a Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat și precum și propunerile de ajustare a legilor sectoriale ale organelor de control.

Conform datelor prezentate de către Cancelaria de Stat ajustarea cadrului legal are drept scop dezvoltarea unui sistem de control mai eficient și mai previzibil, precum și reducerea poverii administrative asupra persoanelor controlate, pentru a încuraja investițiile.

În cadrul ședinței, au fost prezentate obiectivele și finalitatea modificărilor unor hotărâri ale Guvernului în domeniul controlului de stat. Acestea urmăresc stabilirea unor proceduri clare de contestare a procesului-verbal de control și a procesului-verbal contravențional emise în urma efectuării controlului de stat, reducerea cheltuielilor și simplificarea procedurii de efectuare a controlului prin dezvoltarea cabinetului personal al persoanei supuse controlului, digitalizarea proceselor și diminuarea presiunii asupra mediului de afaceri.

Confederația Națională a Patronatului a ținut să abordeze problema lipsei Consiliului de Soluționare a disputelor în cadrul Agenției Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, autoritate căreia recent i-au fost atribuite funcții de control. Reprezentanții Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale au confirmat cele spuse de CNPM și au motivat prin faptul că sunt în proces de reformare, nu au înca personal, dar au menționat că nu au primit nici o cerere prealabilă sau plângere în acest sens, iar dacă se va adresa cineva cu o cerere prealabilă, neapărat vor crea un consiliu ad-hoc pentru a examina cererea. Totodată, reprezentanții Cancelariei de Stat au menționat că în statele de personal al AMDM este prevăzut acest consiliu, iar în luna octombrie 2024 expiră mandatul membrilor în toate consiliile de soluționare a disputelor din toate autoritățile de control și vor fi inițiate proceduri pentru suplinirea cu noi membri. Astfel, cel târziu în luna octombrie (dacă nu vor fi înregistrate contestații) în cadrul AMDM va fi creat Consiliu de soluționare a disputelor.