Astăzi, 29 octombrie, Vladislav Caminschi, director executiv CNPM, împreună cu membri ai Confederației, a participat la prezentarea proiectelor strategice de investiții „Construim Moldova”.
În cadrul evenimentului de către Prim-ministrul Republicii Moldova, Domnul Vasile Tofan și membrii Guvernului, au fost prezentate 19 proiecte strategice, în valoare de 1,9 miliarde de euro, finanțate prin Planul de creștere al Uniunii Europene.
Ele vizează infrastructura, securitatea energetică, agricultura, educația și sănătatea.
De ce contează pentru mediul de afaceri?
Energie sigură și predictibilă. Modernizarea termoficării din Chișinău, a rețelei de transport al energiei electrice și linia Bălți–Dnestrovsk (circa 90 km, 500 MW) vor spori stabilitatea aprovizionării și flexibilitatea în gestionarea costurilor energetice – un factor esențial pentru competitivitatea companiilor.
Infrastructură care reduce costurile. Extinderea autostrăzii A8 spre capitală, rețelele de apă potabilă, infrastructura pentru gestionarea deșeurilor și sistemele de irigare înseamnă logistică mai eficientă și condiții mai bune pentru investiții și dezvoltare.
Capital uman și comunități mai puternice. Renovarea școlilor și spitalelor contribuie la calitatea forței de muncă și la dezvoltarea locală, de care depinde direct sustenabilitatea afacerilor.
Pentru comunitatea de afaceri miza este implementarea și finalitatea acestor proiecte. Prim-ministrul a subliniat obiectivul ca proiectele „să fie terminate, nu doar declarate”, iar autoritățile s-au angajat să publice informații despre stadiul fiecărui proiect.
Până în prezent, Republica Moldova a primit aproximativ 500 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, inclusiv tranșa recentă de 157 de milioane de euro. Pentru mediul de afaceri, aceste proiecte înseamnă mai mult decât cifre. Un sistem energetic mai sigur, drumuri și rețele de apă modernizate, o gestionare mai bună a deșeurilor și servicii publice mai bune reduc riscurile și costurile operaționale. Ele creează și un cadru mai stabil pentru investiții, creștere și locuri de muncă.
CNPM rămâne implicat activ în acest proces. Vom urmări implementarea proiectelor, vom comunica autorităților opiniile și propunerile membrilor noștri și vom promova accesul companiilor private la oportunitățile generate de aceste investiții.