Confederaţia Naţională a Patronatului din RM – CNPM a participat la consultările organizate de Ministerul Finanţelor privind elaborarea Politicii Fiscal-Vamale pentru anul 2027, contribuind cu propuneri și opinii din partea comunității de afaceri.
În cadrul discuțiilor au fost analizate direcțiile de dezvoltare a cadrului fiscal și vamal pentru perioada următoare, precum și impactul măsurilor propuse asupra activității întreprinderilor și climatului investițional din Republica Moldova.
CNPM consideră că un sistem fiscal modern și predictibil reprezintă un element esențial pentru dezvoltarea economică și creșterea competitivității mediului de afaceri. În acest context, reprezentanții Confederației au evidențiat necesitatea menținerii unui dialog constant între autorități și partenerii sociali, astfel încât deciziile de politică fiscală să fie fundamentate pe consultări reale și evaluări riguroase ale efectelor economice.
Prin participarea la aceste consultări, CNPM își reafirmă rolul de reprezentant al angajatorilor și promotor al unui cadru de reglementare care să încurajeze investițiile, dezvoltarea antreprenoriatului și crearea locurilor de muncă.






