Moldova, Chisinau
str. Grigore Vieru 22/1
tel.: +373 22 22-23-01
tel/fax: +373 22 22-42-44
La 25 august 2009 a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului de Conducere al Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova cu următoarea ordine de zi:
1. Privind participarea CNPM la elaborarea Programului de guvernare;
2. Privind formarea Gurpului de lucru în scopul promovării obiectivelor programului Anti-criză al CNPM, propus Guvernului:
3. Cu privire la rezultatul examinării proiectului de lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative:
4. Cu privire la rezultatul examinării proiectului de lege a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2010:
5. Diverse.
În cadrul şedinţei membrii Consiliului de Conducere au fost informaţi precum că următoarea Adunare Generală a Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova, care conform Statutului are loc o dată la 4 ani, va fi convocată la 21 mai 2010. A fost aprobat şi numărul de delegaţi din partea organizaţiilor (8 persoane) şi întreprinderilor membre ale Confederaţiei (2 persoane). Urmează să fie instituit Comitetul organizatoric, care se va ocupa de pregătirile pentru desfăşurarea Adunării Generale a CNPM.
În continuare Vă prezentăm 2 documente, adoptate la şedinţă:
Primul: Propunerile înaintate de către CNPM Guvernului pentru elaborarea Programului Anti-criză.
Criza economică
profundă a adâncit rupturile sociale, decalajele de venituri şi blocajele în
afaceri. Businessul autohton se
confruntă de unul singur cu fenomenele acestei crize: inflaţia, aprecierea
artificială a leului, căderea exporturilor, închiderea accesului la
refinanţare, etc.
Accesul limitat
al antreprenorialului privat din RM la finanţările bancare şi noi tehnologii,
decalajul sporit între deficitul de
cadre calificate pentru nevoile economiei naţionale şi, concomitent, lipsa de
locuri de muncă pentru cei disponibilizaţi în ultimii ani, precum şi pentru
acele categorii sociale revenite acasă după lungi ani de lucru în străinătate
constituie impedimente majore în dezvoltarea afacerilor.
În condiţiile
acestei crize profunde, dependenţa economiei naţionale de fluxurile financiare
provenite din remitenţe, tot mai slăbite ca urmare a deficitului de locuri de
muncă, accentuează vulnerabilitatea extremă a ţării noastre, stimulând riscuri
sporite de degenerare a crizei economice într-o reală criză socială şi chiar
umanitară.
Constatăm că
interesele de moment şi neîncrederea ar putea măcina legitimitatea acţiunilor
guvernamentale, de competenţa cărora ţine şi răspunsul la criza economică
profundă. Mai mult, coincidenţa acestei
crize economice cu efectele prelungitei crize politice de după alegerile
parlamentare din aprilie 2009 ar putea întări tentaţia unor decizii populiste
şi dirijiste din partea Guvernului, chiar cu riscul deteriorării condiţiilor de
funcţionare a businessului autohton şi străin în Republica Moldova.
Considerăm că
este datoria noastră să prevenim asupra acestor riscuri, oferindu-ne să căutăm
împreună soluţii adecvate pentru ieşirea din criză. Noi credem că societatea ar
avea numai de câştigat dacă cel puţin în condiţiile actuale de criză, vocea businessului
va fi auzită, iar eforturile de depăşire a crizei ar reprezenta o acţiune
conjugată a tuturor forţelor din societate, cum ar fi partidele politice,
guvernul, mediul de afaceri, societatea civilă, grupurile de experţi.
În
contextul celor expuse, Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica
Moldova propune următoarele obiective pentru
programul Anti-criză
1.
Măsuri de optimizare a costurilor producătorilor locali
2.
Creşterea competitivităţii agenţilor
economici
3.
Îmbunătăţirea mediului de afaceri
4.
Redresarea situaţiei de pe piaţa forţei
de muncă
5.
Dezvoltarea unui parteneriat între
autorităţile publice şi mediul de business în vederea depăşirii crizei
economice.
În calitate de măsuri anti-criză cu
caracter prioritar privind realizarea acestor obiective propunem:
·
Crearea unui Consiliu Naţional
Anti-Criză reprezentativ, format cu participarea egală a
partidelor politice, societăţii civile şi mediului de afaceri. Consiliul
Naţional Anti-Criză va participa la negocierea condiţiilor de asistenţă economică
externă cu instituţiile financiare internaţionale, având funcţii consultative
în raport cu autorităţile publice. Consiliul Naţional Anti-Criză va monitoriza
acţiunile şi politicile statului în depăşirea crizei economice şi consecinţelor
sale sociale.
Accelerarea plăţilor guvernamentale. Guvernul
trebuie să joace un rol important în atenuarea blocajelor financiare, prin
asigurarea rapidă a achitărilor faţă de furnizorii de servicii şi mărfuri către
autorităţi şi restituirea impozitelor către agenţii economici. Optimizarea
sistemului de subvenţionare a producătorilor agricoli şi crearea Agenţiei de
plăţi şi intervenţii în agricultură.
Simplificarea sistemului de impozitare a businessului. Este necesar de anulat plata impozitelor în avans, lucru care
complică sistemul de ad,ministrare fiscală şi obligă agenţii economici să
crediteze fără dobândă guvernul. La prima etapă este necesar de anulat
impozitul pe venit la sursa de plată. La etapa a doua de revizuit sistemul de
colectare în avans a TVA. Perfecţionarea sistemului actual de restituire a TVA
la export. Eventual, elaborarea şi aprobarea unui regulament care ar prevedea
restituirea TVA la export după repatrierea mijloacelor financiare încasate de
către companiile moldoveneşti la finalizarea operaţiunilor de export.
Simplificarea sistemului de impozitare a populaţiei. Simplificarea procesului de administrare a impozitului pe venit a
persoanelor fizice şi o protecţie mai bună a salariaţilor cu venituri mici şi
familiile cu mulţi copii poate fi realizat doar prin introducerea cotei unice
la impozitul pe venit în mărime de 12% cu majorarea scutirilor personale până
la 12 mii lei, iar a persoanelor întreţinute până la 6 mii lei.
Oferirea creditelor fiscale. Oferirea creditelor
fiscale la plăţile de asigurări sociale pe un termen de la 2 la 5 ani de zile.
Condiţionarea creditelor fiscale cu obligativitatea agenţilor economici de a nu
reduce fondul de salarizare şi de achitare la timp a salariilor.
Relaxarea sistemului financiar. În scopul asigurării
sectorului real cu capital circulat şi investiţional este necesar de: minimizat
intervenţia BNM pe piaţa valutară în scopul menţinerii cursului leului,
reducerea lunară cu 2 p. p. a ratei de refinanţare, oferirea de lichidităţi
sectorului bancar la preţului ratei de refinanţare pe termen de cel puţi un an
de zile şi în volum de min. 50% din necesarul de lichidităţi curente.
Relaxarea politicii valutare. Pentru
creşterea nivelului de competitivitate a economiei locale este necesar de
relaxat politica valutară prin deprecierea lentă şi controlată a valutei
naţionale şi liberalizarea pieţii valutare. În primul rând este necesar de scos
interdicţia de procurare a valutei străine şi anularea sau cel puţin majorarea
termenului de repatriere a valutei în ţară.
Alocarea resurselor financiare pentru pregătirea şi recalificarea
angajaţilor. Absorbţia forţei de muncă neocupate sau care şi-a pierdut locul de muncă
prin programe de instruire şi recalificare. Liberalizarea sistemului
universitar de instruire. Aceste măsuri ar permite ocuparea temporară şi
ridicarea calificării la cel puţin 20-30 mii persoane.
Stoparea hărţuirii businessului. Stoparea
imediată a oricăror forme de control abuziv din partea statului asupra mediului
de business în afara controalelor planificate. Abţinerea de la acţiuni de
intimidare şi hărţuire a businessului, diminuarea numărului de autorizaţii,
permisiuni şi licenţe pentru practicarea activităţilor economice. Orice criză
este şi un moment de schimbare, dătătoare de speranţă şi transformare.
Acordarea
de sprijin exportatorilor moldoveni. Crearea şi punerea în aplicare
(de către Ministerul Economiei şi Comerţului, Serviciul Vamal, sectorul
asociativ) a unor instrumente similare cu cele utilizate de către UE („Trade
Barriers Regulation" -TBR) pentru identificarea şi eliminarea obstacolelor şi
practicilor comerciale neloiale cu care se confruntă exportatorii moldoveni pe
terţe pieţe. Crearea şi aplicarea instrumentelor interactive de sprijinire a
exportatorilor din R. Moldova (baze de date în sprijinul accesului companiilor
moldoveneşti pe pieţele terţe: date statistice, legislaţie, tarif vamal,
furnizarea gratuită de studii, consultaţii). Elaborarea şi aprobarea unor
reglementări privind procedurile simplificate de vămuire, după exemplul
reglementărilor comunitare (procedura declaraţiei incomplete, procedura
declaraţiei simplificate şi procedura de vămuire la domiciliu).
Optimizarea
aparatului administrativ. Reducerea costurilor bugetare trebuie
realizate în primul rând prin optimizarea aparatului administrativ, în mod
special în structurile desconcentrate la nivel local. O politică rapidă de
optimizare a structurilor administrative ar permite cel puţin dublarea
investiţiilor capitale la nivel local.
Orientarea
pro-business a politicii de administrare fiscală. În condiţiile
unei crize economice profunde, când agenţii economici foarte greu îşi onorează obligaţiile
financiare, inclusiv faţă de angajaţi, statul trebuie să aibă o politică
prudentă în procesul de administrare fiscală. Astfel achitările impozitelor de
asigurări sociale şi medicale trebuie să aibă loc concomitent cu achitările
salariilor la angajaţi. Acest lucru este necesar de implementat pentru a evita
situaţiile când agenţii economcii sunt în dificultate financiară şi sunt
nevoiţi să reţină achitarea salariilor, dar sunt obligaţi să efectuieze plata
impozitelor calculate la achitarea salariilor. Drept consecinţă impozitele sunt
plătite înainte de apariţia fenomenului economic propriu zis.
Ridicarea
regimului de vize între Republica Moldova şi Romania. Aplanarea
disensiunilor apărute în relaţiile cu statul vecin, Romania, care este şi
principalul partener comercial al Republicii Moldova. Ridicarea regimului de
vize între Republica Moldova şi Romania va contribui la restabilirea
schimburilor comerciale reciproc afectate de decizia instituţiilor
moldoveneşti.
Instituirea
Fondului Naţional de Dezvoltare. Acest fond va fi decuplat de bugetul de
stat şi orientat spre dezvoltarea ţării în scopul de a garanta administrarea
eficientă a ajutorului financiar pe timp de criză.
Preşedintele CNPM ing. Leonid CERESCU
Şi al doilea: Avizul la Proiectul de lege (p.3 al agendei) cu referire la Codul Fiscal
Ministerul
Finanţelor al Republicii Moldova
Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM) a
examinat şi prezintă anexat obiecţiile şi propunerile sale la proiectul Legii pentru modificarea şi
completarea unor acte legislative.
Generalizând propunerile anexate la proiectul de Lege
nominalizat şi luând în consideraţie Nota informativă la acest proiect, CNPM susţine măsurile care vizează:
·
scutirea de TVA a
serviciilor aferente înregistrării de stat şi furnizării
informaţiei din registrele de stat pentru persoanele juridice şi întreprinzătorii individuali;
·
extinderea şi
majorarea accizelor la articolele de bijuterie;
·
sporirea
responsabilităţilor pentru unele tipuri de încălcări admise de către
contribuabili.
Totodată CNPM nu susţine măsurile care prevăd:
·
implementarea
măsurilor de impozitare a veniturilor obţinute de la persoanele juridice şi
fizice în în zona off-shore;
. implementarea
mecanismului de impozitare a veniturilor salariale sub nivelul unui salariu
minim pe ţară;
·
îngustarea
segmentului de restituire a TVA aferent investiţiilor capitale;
·
majorarea unor cote
a accizelor;
·
dublarea cotelor la
taxele rutiere la unele autovehicole înmatriculate în Republica Moldova.
Argumentele privind
respingerea unor propuneri din proiectul de lege sau completările acestui
proiect au fost înaintate de către organizaţiile patronale-membre ale CNPM şi
se anexează:
Confederaţia Naţională a
Patronatului din Republica Moldova consideră oportun reiterarea propunerilor sale cu privire la:
·
stabilirea în a. 2010 a impozitului unic pe
venitul persoanelor fizice;
·
scutirea anuală
personală la nivelul valorii anuale a minimului de existenţă;
·
diminuarea cotei
standart a TVA;
·
completarea art.
104 al Codului Fiscal cu un aliniat nou :
„livrările aferente construcţiei spaţiului locativ,
inclusiv prin metoda ipotecară";
·
alin. (9) al art. 341al Codului Fiscal va avea
următorul conţinut:
„Pentru autovehicole care, conform legislaţiei, sunt
supuse reviziei/testării tehnice de
două ori pe an, subiecţii impunerii achită taxa în rate egale, la data când
autovehicolele sunt supuse reviziei/testării tehnice".
Tot la Codul Fiscal:
·
excluderea alin.
(3)', lit.b) al art.90';
·
excluderea alin.
(1) al art. 257;
·
excluderea lit. a)
şi lit. e) din art. 290, 291 şi Anexa la Titlul VII;
·
modificarea art. 97
(4) şi altor articole, indicate în scrisoarea Uniunii Producătorilor de Zahăr
din Moldova (nr. 01-1/105 din 20.08.09) la adresa CNPM (se anexează)
În scopul apropierii intereselor statului
şi a mediului de afaceri, reprezentanţii CNPM sunt disponibili să argumenteze
propunerile înaintate până la definitivarea proectului nominalizat.
Anexe:
1.
Sinteza obiecţiilor
şi propunerilor CNPM.
2.
Scrisoarea din
14.08 2009 a
Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Uşoară la
adresa CNPM.
3.
Scrisoarea din
17.08 2009 a
Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor din Republica Moldova la adresa CNPM.
4.
Scrisoarea Uniunii
Producătorilor de zahăr din Moldova nr. 01-1/105 din 20.08.09 la adresa CNPM.
Preşedinte CNPM ing.
Leonid CERESCU