vezi mai mult

Proiectul de modificare a Codului Muncii discutat în cadrul Grupului de Lucru privind reglementarea activității de întreprinzător
14.11.2019     
 
Controalele de stat nu trebuie să fie o sursă de corupție
30.10.2019     
 
 
Prima pagină   »  Noutăți   »  Noutățile CNPM » Proiectul privind "Munca prin agent de muncă temporară" dezbătut pe platforma Consiliului Economic
11
10.2019
Proiectul privind "Munca prin agent de muncă temporară" dezbătut pe platforma Consiliului Economic
 
   

La iniţiativa Direcţiei executive a CNPM, pe platforma Consiliului Economic, la 10 octombrie curent, ora 14.00 a fost convocată o şedinţă de lucru în cadrul căreia au fost discutate reglementări legislative privind "Munca prin agent de muncă temporară", ce ar facilita procesul de angajare a lucrătorilor pentru perioade scurte. În acest sens a fost elaborat un proiect de lege și nota informativă la acesta care prevede mecanismul de aplicare și modificările cadrului normativ ce se impun pentru implementare.

Implementarea în Republica Moldova a procedurii de leasing de personal ar putea deveni una din formele de ocupare a forței de muncă, care va oferi posibilitate persoanelor de a-și găsi mai ușor un loc de muncă, va crea o nouă direcție de dezvoltare a afacerilor, iar implicarea pe larg a personalui temporar va ajuta la soluționarea problemei șomajului.

Dacă mediul de afaceri este aproape unanim în ceea ce privește instituirea acestui mecanism, sindicatele se opun vehement. În acest sens s-a propus ca subiectul să fie discutat mai detaliat, într-un grup de lucru tehnic.